Te aștept sus.

„Te aștept sus, nu ai unde să te pierzi”, îi spun eu partenerului meu de cursă în timp ce mergem cu bicicleta rutieră. Îi arat un nou traseu într-o vale închisă, de-a lungul căreia te poți întoarce înapoi pe același drum. Nu că l-aș subestima, dar a menționat că este obosit și cu siguranță nu va reuși să se țină după mine. Eu am planificat să fac un record personal pe deal cu un atac asupra primilor 10 pe Strava. Primul din cei 6 kilometri de urcuș l-am dat încă împreună și mă pregăteam ca în orice clipă să ne despărțim. Dar și al doilea și al treilea kilometru se ținea de mine, iar la al patrulea kilometru nu a mai rezistat și m-a lăsat în urmă. A fost sus pe deal cu aproximativ 2 minute înaintea mea, cu un medalion clar pe Strava. Eu am atins, ce-i drept, un record personal îmbunătățit cu 2 minute dar cu un ego distrus. Cum a făcut-o, mă întrebam pe mine și pe el. Despre formele de pregătire am să scriu data viitoare într-un alt blog. Acum mi-am mângâiat puțin ego-ul cu faptul că, nu mă pot compara cu cicliștii mai tineri de 15-20 de ani și că va trebui să concurez cu cineva în categoria mea de-acum înainte.

În categoria mea, am crezut că voi străluci la maratonul MTB. Chiar și în culorile de club ale echipei la care m-am alăturat și unde s-ar cuveni să am și ceva rezultate bune. O motivație așa cum ar trebui să fie! Conducere din start până la final în toată puterea, toate segmentele Strava cu recordurile personale, obiective îndeplinite. Dar comparativ cu rezultatul, diferență de 15%. În categoria mea, vă rog frumos.

Și am crezut că sunt un campion mondial nedescoperit. Cu rușine, am preferat să mă șterg de la club și să mă înscriu din nou când mă mai antrenez puțin :-)

Până atunci însă mă ocup de talentele mele - unul în vârstă de 12 ani și celălat mai mic de 3 ani pe o bicicletă fără pedale, și în curând pe una normală, sper. Ca măsură de precauție, nu îi mai spun „te aștept sus” fiului meu mai mare, pentru că mai devreme sau mai târziu nu voi mai putea ține pasul cu el. Și cred că, acest lucru va fi mai devreme decât mai târziu. Fie mă voi împăca cu această idee și voi fi și în continuare o roată de rezervă, fie voi începe să mă antrenez în mod sistematic și să înșel îmbătrânirea în acest fel. Sau voi lua din când în când un baton energetic, dacă până acum am respins strict orice suplimente nutritive. Din principiu refuz wattmetrul, monitorul de ritm cardiac, că doar pot estima și singur ce pot și ce nu. Doar dacă nu. Despre acest lucru și despre pregătirea menționată mai sus voi vorbi data viitoare.