În drum spre un nou drum - Prima parte

Această poveste se referă la modul în care cineva, deja afectat de ciclism a ajuns să pedaleze pe bicicleta rutieră, experimentând personal fiecare sfat bine intenționat.

INCURABILĂ

Era anul 2 îdc (înainte de covid), când am simțit deodată un fior care îmi trecea prin tot corpul. Oricine deține mai mult de o singură bicicletă a trecut cu siguranță de mai multe ori prin această experiență și, neștiind ce se întâmplă, a luat poate niște pastile pentru a se liniști. Însă, pentru boala care se manifestă prin astfel dei fiori nu ajută nici o pastilă - este vorba de boala de a poseda o nouă bicicletă.

ÎN NICI UN CAZ SĂ NU ÎȚI CUMPERI O BICICLETĂ DE DRUM! 

Ăsta era sfatul pe care l-am primit de la toți prietenii. Problema era că aveam deja un bike MTB și în drum spre serviciu aveam nevoie de ceva cu ghidon mai îngust și o șa mai puțin confortabilă. Am simțit nevoia de viteză și tricouri înguste. Nu a durat mult și am schimbat Favorit-ul meu, care la înălțimea mea de 164 cm era prea mare pentru mine cu un Cube Axial din carbon de la mâna o doua.

TOTUL ÎNCEPE CU ACHIZIȚIONAREA 

Uraaaa! Am o bicicletă! Știu să pedalez, știu să frânez, nimic nu mă mai poate opri! Sau da? Prima mea cursă cu noua bicicletă a fost din cartierul Rača în localitatea Rusovce, toate sunt localități din Slovacia. Deja la fabrica de ciocolată Figaro, mi-am văzut moartea cu ochii, când o Škoda Felicia nu mi-a acordat prioritate. Imaginea mea naivă despre cum ar trebui să funcționeze frânele, susținută de ani de experiență cu plăcuțele de frână la bicicleta MTB, cu anvelope largi și un centru de greutate scăzut, s-a spulberat într-un nor de praf și înjurături. Ambele roți au derapat, bicicleta a mers pe lateral și m-am oprit la câțiva centimetri de fereastra deschisă a unui domn, cu restul prânzului în mustață.

Probabil așa se simt cascadorii de Hollywood când se aruncă sub un camion în flăcări călărind un cal pentru a sări direct în picioare pe cealaltă parte. „În niciun caz să nu îți cumperi o bicicletă de drum”, îmi răsuna în cap.

BICICLETA APARȚINE PE DRUM, NU PE ACOPERIȘ

Încă nici nu am trimis bine banii în contul proprietarei originale și am și dat deja de a doua problemă. De data aceasta literalmente. Tocmai duceam noua mea bicicletă frumoasă cu prietenul meu, pe acoperișul mașinii lui vechi și urâte și ne ziceam reciproc că trebuie să o dăm jos când ajungem în fața garajului. Ceea ce s-a întâmplat mai apoi este probabil clar pentru toată lumea, așa că nu o voi întinde inutil. La intrarea în garaj, am auzit o bubuitură amenințătoare. Ceva de genul când 7 kg de carbon și un amestec de metale lovește într-o poartă de tablă. A urmat sunetul căderii unui amestec de carbon de 6 kg (cu amestec de metale) pe betonul din garaj. 

Apoi am rămas în mașină câteva secunde și ne-am uitat la peretele opus. Primul a îndrăznit să iasă din mașină prietenul meu. Faptul că bicicleta a prins doar câteva zgârieturi de suprafață și o roată ruptă, am crezut un noroc incredibil. Poarta garajului a fost turtită, suportul de pe acoperișul mașinii s-a răsucit ca un cârnat când îl frigi pe grătar și caroseria mașinii a primit un nou crater. Fără vorbe multe, am ajuns la aceeași convingere că bicicletele nu vor mai merge niciodată pe acoperișul mașinii. Este un risc prea mare pentru mine iar prietenul meu și-a dat în sfârșit seama că mașina lui este veche și urâtă.

DE LA BERE LA CAPPUUCCIINNOO 

Cei care pedalează pe un Enduro sunt adesea numiți animale. În apărarea lor, trebuie să spun că acest lucru este adevărat. Niște animăluțe drăgălașe. Este de înțeles acest lucru - a merge la un bufet sus pe deal, într-o șa Full Suspension, care absoarbe energia cinetică consumată cu eficiența unui pinguin, este altceva decât să urce acolo pe o bicicletă de drum. O astfel de performanță are nevoie de o băutură ionică bine răcorită. Și în timp ce pedalarea pe traseele montane aduce un sentiment euforic de fericire și dorința ulterioară de a sta la un suc rece cu prietenii cu același handicap, unde schimbăm experiențe, despre cine și unde a îmbrățișat un copac, o bicicletă rutieră necesită o formă complet diferită de dopaj și aniversare. Da, vorbesc despre cofeină.

Am avut întotdeauna o atitudine pozitivă față de cafea. O beam pe ascuns în timp ce eram încă la școala elementară. Deci, acest punct de tranziție la ciclism rutier mi s-a părut cel mai puțin problematic. Dar chiar și acesta are propriile capcane. Să arunci în tine un espresso după altul sau să stai lângă un degetar de cafea suficient de mult timp pentru ca colegul tău de drum să se regenereze câtuși de puțin? Scindarea mea interioară a fost rezolvată de spuma de lapte de pe cappuccino. Încă mai am probleme să-mi amintesc ce litere din cuvântul cappuccino sunt dublate, așa că uneori le confund și fac din el capuucinno sau capuccinnoň, în cel mai rău caz bere. Dar încep să mă obișnuiesc deja.

ABANDONAREA RUCSACULUI 

Cicliștii rutieri nu poartă rucsacuri. Cicliștii rutierI nu poartă nici borsete de brâu. Unii cicliști rutieri poartă borsete pe cadru sau atârnate sub șa, dar cei mai ortodocși campioni nu poartă nimic, doar un tricou umplut cu echipament, haine, batoane și cine mai știe ce le intră acolo. Aș putea jura că am văzut odată un campion dintre aceștia care a scos din buzunarul tricoului o conopidă și o cană cu latte de soia cu inscripția I AM VEGAN.

Oricum, aceste informații s-au strecurat în mine doar treptat și mi-au trebuit aproape doi ani să înțeleg de ce este așa.

Totul a început, desigur, cu drumul pe bicicletă la muncă cu un rucsac pe spate. Pe lângă hainele civile, am avut și o cutie de prânz în rucsac și uneori chiar și laptop-ul. Curelele rucsacului mi s-au tăiat fără milă în umeri și îmi amorțeau mâinile de la vârful degetelor până la antebrațe înainte să îmi transpire tricoul pe spate. Singura soluție a fost să obțin un loc împreună cu colegii de sex opus în vestiarul lor. Am rupt posterul cu echipa de fotbal preferată a unui fost coleg de pe ușa dulapului din vestiarul bărbaților și mi-am marcat teritoriul. Cel mai frumos dulap din vestiar - decorat cu cele mai de lux branduri de echipamente sportive și în el o rochie teacă elegantă și tricou lycra transpirat întins la uscat. Mi-ar plăcea să vă pot împărtăși și o fotografie cu dulapul meu, dar deja de aproape un an lucrez în sistem homeoffice.

AM TRECUT LA UN LEVEL SUPERIOR

Direct la borseta de brâu. Mi-am cumpărat o borsetă de brâu cu adevărat frumoasă. Am insistat mult asupra alegerii. Problema cu mâinile amorțite a dispărut. Am purtat cu mândrie borseta tot sezonul, până când am început să mă recunosc în fotografiile de la cursele comune ca „cea cu nodul pe fund”. Poate că nu a fost complet elegantă, dar abia după ce a început să mă deranjeze de-a binelea fiind nevoie să îmi tot ajustez cureaua la brâu, m-am hotărât să o las pentru excursii mai scurte de MTB și ieșiri ocazionale iarna când trebuie să jonglez cu mai multe straturi de îmbrăcăminte.

O borsetă pentru cadru a fost ultimul echipament pe care mi l-am cumpărat. Dar mai presus de toate prefer să iau o husă cu echipamentul cel mai necesar pentru a repara o pană introdusă într-unul din cele două suporturi pentru sticle. Pentru orice altceva folosesc buzunarele tricoului. Și asta a însemnat un adio definitiv de la MTB, deoarece tricourile pentru ciclismul montan rareori asigură confortul a trei buzunare în spate. Dacă regula nescrisă a ciclismului este că bicicletele pe care le porți cu mașina ta trebuie să aibă o valoare mai mare decât mașina în sine, atunci eu aș adăuga că, valoarea hainelor pe care le porți la biciclete trebuie să fie cel puțin la prețul celei mai ieftine biciclete.

Doar un mic sfat la final - un tricou fără mâneci nu este într-adevăr cea mai bună alegere pentru curse mai lungi de vară. Data viitoare, voi scrie mai multe despre descoperirile mele legate de ciclismul rutier. De exemplu, despre unguentul misterios pentru probleme legate de chestiunile de “acolo jos“, despre cum mama mea știe mai multe despre TDF decât mine, dar mai ales despre cât de mult dezvăluie natura unui ciclist în conducerea în spatele vehiculelor pe drumurile unui oraș aglomerat. La început, ciclismul rutier mi s-a părut un rău necesar, dar cu cât descopăr mai mult din el, cu atât mă interesează mai mult această lume a tricourilor înguste.

Cu respect și cu “Ghidonul înainte!“