Familia pe roți

Tu vorbești numai de biciclete, trasee și amici de ciclism, crezi că pe cineva interesează acest lucru?

Așa îmi spunea soția mea la începutul anului trecut. De atunci însă, a parcurs aproximativ 2500 km și vrea tot mai mult :-)

Așa cum s-a întâmplat atunci când am vândut HT-ul ei frumos cândva în februarie pe motiv că nu i se potrivește ca mărime, ceea ce era adevărat, dar mai ales că nu îl va mai folosi?

Câteva schimbări în viața mea au fost suficiente, am încetat să vorbesc atât de mult despre ciclism dar de pedalat am pedalat la fel de mult, chiar mai mult, iar interesul ei a venit de la sine. Dar pe ce să pedaleze dacă nu a mai avut bicicletă?

La urma urmei, am eu câteva biciclete în plus, așa că a avut din acele, și-a luat bicicleta mea full suspension în timp ce eu am luat HT-ul cu fiul cel mai mic în scaunul din spate, iar alături de noi a mers fiul nostru cel mai mare plictisit, care se tot plângea că mergem încet și îl târâm pe aceleași drumuri. Dar soția mea s-a îndrăgostit atât de mult de bicicleta full suspension, încât i-a încărcat 1.500 km din iunie până la începutul lunii noiembrie, iar când i-am sugerat să-și cumpere propriul aparat, s-a decis tot pentru full. E adevărat că, nu poartă protectoare, pentru că merge pe bicicletă mult mai responsabil decât toți cei trei regi ai ei laolaltă, dar este un membru cu drepturi depline al echipei noastre de familie :-)

Pentru a nu o învinui pe nedrept, obișnuia să mai meargă cu bicicleta și în trecut din când în când, dar în timp, dintr-un motiv necunoscut, a decis că asta nu este nimic interesant și benefic pentru ea. A încercat și mai multe tipuri de biciclete, dar nu a funcționat la ea în niciun fel. Abia după prima tură cu micul Filip pe scaunul din spate după o pauză de 2 ani a venit un moment decisiv. Și a fost un moment decisiv de-abinelea. Am început să ne deplasăm la început cu mașina până la locul de start, ceea ce i-a ușurat stresul din deplasarea în trafic. Căutăm trasee liniștite, cu un număr minim de oameni, ceea ce este dificil în capitală, dar nu imposibil. Schimbăm traseele, alternăm asfaltul și terenul, mergem în mai multe locuri pe diferite trasee, deci chiar și fiul mai mare Max nu se mai plânge de monotonie ca înainte. Și dacă totuși i se pare că avem un ritm lent, îl iau la plimbare numai noi doi după ce terminăm tura de familie, unde scutit de bonusul de 20 kg scaun + pasager are ceva de făcut să mă ajungă din urmă, ceea ce bănuiesc că se va schimba în curând. Chiar și acum când mergem numai noi doi, nu mai iau bicicleta full suspension dacă el își ia HT-ul, respectiv iau HT-ul atunci când el își ia ciclocrossul, dar trebuie să fie neapărat biciclete de aceeași anvergură, altfel nu aș putea să mă țin eu după el uneori:-)

Iar când băieții au poftă să meargă mai bine la terenul de joacă decât să meargă cu bicicleta, o încarc pe Erika, soția mea în mașină, încarc bicicleta ei pe acoperiș și, în timp ce eu am grijă de copii, ea mai conduce prin zonă. Absolut grozav. Micuța noastră odraslă tot zice că vrea și el să meargă alături de noi cu bicicleta fără pedale. Dar așa nu am ajunge prea departe, pentru că, aici o broască, acolo un gândac și mai mult am sta decât decât am merge, așa că alegem un compromis. Planificăm trasee în jurul terenurilor de joacă cu cadre de cățărat, unde își poate consuma și el energia și după plimbarea cu bicicleta primește întotdeauna bonusul în formă de mers cu bicicleta fără roți în jurul blocului. Micuțul derbedeu are și el propriul lui tricou de ciclism pentru copii, ca să se simtă și el un membru al echipei! În vârstă de 2,5 ani, ar fi putea deja stăpâni pedalele, dar preferăm să așteptăm ca trenul de familie să se prelungească cu încă un vagon până anul viitor.

Cumva treptat și spontan, am devenit o familie de cicliști care mergem cu bibicleta în sezon și în timpul săptămânii, nu numai la sfârșit de săptămână, în vacanțe cu bicicletele pe acoperișul mașinii, fiul mai mare Max conduce deja pentru un club, cel mai mic Filip consideră bicicleta, minunea cu două roți o parte stabilă a vieții, cam așa ceva cum în alte familii este considerat x-boxul sau cum se scrie...

Își descarcă energia, sunt fericiți, își cunosc împrejurimile, devin parte a naturii și o consideră locul lor de joacă.